Folosim module cookie pentru a oferi cea mai bună experiență de navigare pe site.
Politica de utilizare a cookie-urilor 

Tendinta: Dematerializarea documentelor si proceselor

{alt}

"Dematerializarea" este un proces de inlocuire a suportului fizic de stocare a informatiilor prin inregistrarea in format electronic a documentelor si in general a tuturor tranzactiilor, in scopul micsorarii costurilor asociate materialelor dar si a timpului de acces la informatii.

 

Unul dintre primele domenii care au inceput sa beneficiaze de sistemul de dematerializare este contabilitatea. Multa economie de hartie a creat contabilitatea electronica! O multime de balante, fise si situatii pot fi acum completate, consultate si exploatate in orice fel, fara a fi nevoie sa fie transpuse in format fizic. Mai mult, documentele pe hartie pot fi scanate si stocate in baze de date pentru a fi pastrate si accesate mai usor.

 

Gestiunea stocurilor in format electronic a condus de ceva vreme la "magica" dematerializare a binecunoscutelor fise de magazie scrise pe cartonase. Datorita acesteia fluxurile stocurilor pot fi urmarite cu usurinta in timp real.

 

Un mare avantaj al documentelor electronice este acela ca pot fi consultate si prelucrate simultan - mai multi utilizatori pot avea acces in acelasi timp la aceleasi documente.

 

Sistemele ERP, prin necesitatea operarii in timp real, faciliteaza dematerializarea documentelor. Mai mult, intr-un sistem ERP cuprinzator, fiecare tranzactie este marcata prin data/ora si semnatura electronica - ceea ce face ca multe documente create numai pentru a atesta responsabilitatea nu mai sunt necesare. Semnatura electronica este recunoscuta si acceptata din ce in ce mai usor - ceea ce conduce la o mare economie de resurse.